ISTORIC
Comuna Lăcusteni în actuala componenţă a fost infiinţată prin reorganizarea comunei Zătreni în baza legii nr. 84 din 05.04.2004 publicată în Monitorul Oficial nr.310 din 07.04.2004. Comuna datează din 1864 facând parte în urma numeroaselor reorganizări ale teritoriului din diferite structuri administrativ-teritoriale (Plasa de mijloc judeţul Vâlcea in perioada interbelica sau Raionul Bălceşti Regiunea Oltenia in perioada comunistă). A avut o existenţă neântreruptâ până în 1968 . Aceasta a avut în componenţa sa un număr mai mare sau mai mic de sate de la o reforma administrativă la alta. Dintre satele care au făcut parte din comuna Lăcusteni afară de cele de astăzi amintim: Bălşoiu, Biserica, Ciobăneşti, Făureşti, Păsăteşti, Beneşti, Delureni, Chirculeşti, Irimeşti, Risipiţi. Unele dintre acestea au primit alte denumiri ( Risipiţi în prezent Lăcustenii de Jos ) , altele au dispărut prin comasarea cu alte sate ( Bălşoiu cătun al satului Găneşti). Există şi sate care în prezent aparţin de comunele vecine ( satele Beneşti, Irimeşti, Faureşti )
În prezent comuna Lăcusteni este formată din cinci sate : Lăcusteni de Sus, Găneşti, Contea, Lăcusteni, Lăcusteni de Jos.
Izvoarele vremii ne prezintă destule şi vechi mărturii despre continuitatea locuirii pe aceste meleaguri . Nu pare deloc surprinzător dacă ne gândim la pamântul roditor de pe valea Olteţului care a asigurat locuitorilor traiul precum şi la dealurile cu păduri dese pavază pentru vremuri de răstrişte. Nu in ultimul rând amintim existenţa unui drum intens circulat ce făcea legătura între bănia Craiovei şi alte târguri sau centre importante ale vremii cum erau Horezu sau Târgul Jiului, şi care străbătea localitatea de la un capăt la altul. Acest fapt putea insă constitui şi un dezavantaj in cazul trecerii unor oşti invadatoare care se ştie că urmau tocmai drumurile importante sau cursurile unor râuri.
Dintre cei instăriţi (boieri ) propietari mai mari sau mai mici de pamânt ai locului mulţi au ajuns să indeplinească diferite dregătorii de la unele mai mici până la cele mai înalte (logofăt, postelnic, paharnic, stolnic, serdar, agă etc.), se înrudesc prin alianţe matrimoniale cu mari familii boiereşti ale ţării (Otetelişanu, Bibescu , Berindei, s.a.). Multe denumiri de locuri sau chiar de sate sunt legate de aceştia. Contrar ideilor comuniste care îi infierau aceştia au constituit un factor de progres la nivelul satelor înfiinţând primele şcoli sau zidind biserici . Unii au fost adevăraţi filantropi.
In marea lor majoritate însă, locuitorii acestor sate ce vor forma mai târziu comuna Lăcustenii au fost moşneni adică propietari de pământ puţini au ajuns ţărani dependenţi adică „rumâni”. Putem spune fără a greşi că dintre toate urgiile şi vicisitudinile vremii ce s-au abătut asupra lor ( cotropitori, molimi, răscoale, conflagraţii mondiale, etc.) de departe cea mai greu de acceptat a fost adeposedarea lor de pământ făcută de regimul comunist. După Revoluţia din Decembrie 1989 simţul şi respectul propietăţii tind să se reinstaureze.
– Cea mai veche atestare documentară este cea a satului Găneşti de la 8.Ianuarie 1480 ce o găsim îtrun hrisov al lui Basarab cel Tânăr „…şi Găneşti „.Se presupune că denumirea vine de la grupul Găneştilor ( neamul lui Ganea ). În 1728-1731 ne apare ca sat boieresc al boierului Barbu Gănescu cu 16 birnici. Moşia satului era stăpânită peste un secol de Ştefan Gănescu , casa medelnicerului Constantin Coţofeanu, boierii Tetoieni şi moşneni de-a valma pe trei moşii. În anul 1855 în sat erau 41 moşneni proprietari , iar în 1912 erau 60 la o populaţie de 213 locuitori. Satul este evaluat ca având o structură mixta boieresc-moşnenească. Acesta număra in anul 1861 170 de familii (179 de case ). Împreună cu cătunele din jurul său: Balşoiu, Pasăteşti, Ciolaneşti (Ciobaneşti), Făureştii de Sus şi Biserica între anii 1864 si 1899 a alcatuit o comună. In prezent face parte din comuna Lăcusteni sub forma a două sate Găneşti si Lăcustenii de Sus. In satul Găneşti clucerul Ioan Gănescu ctitoreşte la 10 August 1812 Biserica cu hramul Sf. Nicolae in prezent monument istoric . Dintre boierii Găneşti care au îndeplinit înalte dregătorii amintim : logofătul Vlad Gănescu care împreună cu alţi trei boieri hotărniceşte moşia Crivina din Vâlcea a Mănastiri Dobruşa (1704); sardarul Pătru Gănescu care in 1745 avea moşia lângă Crivina Dobruşei cunoscut şi ca Pătru Zătreanul, probabil pentru că avea moşia în aceste două sate; paharnicul Barbu Gănescu care in anul 1749 împreună cu alţi boieri hotărniceşte moşia Buneşti, stolnicul Vladuţ Gănescu ajunge în Sfatul camaicamilor Craiovei(1755). Clucerul Ion Gănescu ctitorul bisericii era fiul stolnicului Vladuţ Gănescu iar copiii săi se numeau Petre, Ştefan, Elena şi Smaranda. În biserica din Găneşti sunt pictaţi postelnicul Danciu şi soţia sa Ancuţa, armaşul Pătru Gănescu fiul lui Danciu, stolnicul Barbu Gănescu, stolnicul Vladuţ Gănescu împreună cu soţia sa Catinca Gănescu fiica paharnicului Ştefan Bibescu precum şi fiul acestora paharnicul Ioan Gănescu.
– Satul Lăcusteni aproape la fel de vechi a mai fost cunoscut si sub denumirile de Lăcustăni (1642) sau Locusteni. Denumirea işi are originea in antroponimul lacusta-lat. „lacusta”. Se mai crede că numele e legat de o invazie a lăcustelor în trecutul foarte îndepărtat. Acesta este doar o ipoteză neexistînd dovezi în acest sens.Cel mai probabil denumirea derivă din numele de grup Lăcustenii (neamul Lăcustenilor), foşti boieri ai locului. În prezent există locuitori cu numele de Lăcusteanu probabil descendenţi ai acestora.
Apare pentru prima dată întrun document din 15 Februarie 1576 (7084)in care jupâniţa Slavna calugăriţa, jupâniţa Stana a Bengăi şi fiul ei Vladislav vând boierului Dumitru postelnic din Lăcusteni un sălaş de ţigani cu 4300 de aspri „ cu ştirea a mulţi oameni buni şi megueşi dimprejurul locului”. Prin alte două hrisoave ale domnitorului Mihnea unul din 1 Iunie 1578 celălalt din Octombrie 1579 se confirmă banului Calotă unde printre martori ai tranzacţiilor apare Dumitru pârcălab din Lăcusteni alături de alti „megiaşi” din satele vecine Stan si Popa din Bălceşti s.a. Satul rămâne moşie moşnenească până in secolul XX . În 1731 erau înregistraţi doar un megiaş şi doi birnici.
În mahalaua Rusuleşti din Lăcusteni era o biserică din lemn cu hramul Sf. Nicolae construită la 1780 de paharnicul Grigore si refăcută de Pătru Rusu, Dumitru Rusu şi Nicolae Grecu în anul 1835.
Anul 1831 găseşte moşia moşnenească a satului stăpânită de boiernaşii Rusuleşti şi moşneni de-a valma, pe patru mosii, Pe moşiile satelor Lăcusteni şi Contea la 1855 erau 77 moşneni proprietari. În anul 1899 cele 120 de ha. erau in posesiunea moşnenilor grupaţi in trei moşii : Mazileşti cu 60 de ha.şi 10 locuitori, Sbongheceşti cu 30 de ha.şi 15 locuitori, Rusuleşti cu 30 de ha.şi 10 locuitori. La acestea se adaugă cele 100 de ha. ale lui Preda Samoilescu. Dintr-un total de 192 de locuitori în anul 1912 satul Lăcusteni avea un număr de 46 „răzeşi”.
– Fiind aşezat în imediata vecinătate a văii Peştenii mulţi considră Risipiţii unul din satele de pe valea acesteia. Denumirea işi are originea în antroponimul risipa. Se presupune că iniţial în satul aşezat pe deal casele erau dispuse rar la distanţă mare una de alta. Iniţial a fost un sat de moşneni. Treptat stăpânii pământului au vândut moşia dar fără a devenii rumâni (ţărani dependenţi). Pentru prima dată satul Risipiţi este atestat documentar printrun hrisov din 1619 semnat de Gavrilă Vodă. În anul 1668, o parte din moşie fără rumâni, a fost vândută de un anume Goran clucerului Nedelcu. Fiul lui Nedelcu, Iorga a vândut la rândul sau această parte de moşie, tot fără rumâni, lui Iovan capitan Zătreanul pentru 80 de taleri şi un cal. Preţul era de 44 bani stânjenul. Moşia avea 730 stânjeni de la apa Olteţului cu vaduri de moară până la hotarul Ghioroiului.. Această vânzare a fost contestată în 1712 de către Barbu Otetelişanu, pe motiv de preemţiune. În anul 1714 la 6 Mai, Iovan Zătreanul a cumpărat şi restul de moşie a satului de la moştenitorii lui Stan Căplescu şi ai lui Macarie dar tot fără rumâni. Aşa se face că în Risipiţi ce ţineau de Beneşti erau 8 birnici. La 20 Octombrie 1745, clucereasa Maria , nora lui Iovan Zătreanul şi fiica lui Tudor Berindei din Olt, donează această moşie Episcopiei Râmnicului. Satul Risipiţi era pe la anul 1752 în atingere cu hotarul satului Beneşti stăpânit de vornicul Barbu Otetelişanu. La 22 Mai 1849 şi 8 Februarie 1854, moşia Episcopiei este hotărnicită de marele agă Dincă Zătreanul.
Episcopia deţine moşia Risipiţi până în anul 1864, când prin reforma agrară a lui Cuza este dată ţăranilor. Sunt împropretăriţi 56 de familii de clăcaşi cu 140 de ha. de pământ. Împropietăriri dar de mai mică amploare au avut loc în Bălşoi 6 familii, Contea 6 familii. Au mai urmat şi alte împropietăriri după miscările sociale din 1888 dar in special după primul război mondial pentru combatanţi, văduve şi orfani de război. Aceste împropietăriri au dus la o îmbunătăţire a vieţii ţăranilor dar deşi terenurile erau de calitate fiind situate cu precădere în lunca Olteţului erau cu greu exploatate datorită lipsei animalelor de muncă şi a uneltelor. În anul 1912 în satul Risipiţi sunt înregistraţi 223 de locuitori dintre care 56 de femili moşneni.
Biserica din sat având trei turle a fost construită în anul 1912 de către Barbu Otetelişanu pe când primar era Luţă Dumitrescu cu concursul preotului Costică Rădulescu şi al sătenilor. Anterior în Risipiţi a existat o biserică de lemn construită în anul 1799 de popa Radu, Preda Anghel Călugăraşu, Nicolae Netejoiu, împreună cu toţi locuitorii care erau atunci.
Satul Risipiţi a făcut parte din comunele Lăcusteni (1865-1968) şi Zătreni (1968-2004). Din anul 1968 s-a numit Lăcustenii de Jos.
– Satul Contea este aşezat pe dealul cu acelaşi nume. În trecut a mai purtat numele de Cântea (1861), Cânte sau Cînte (1865-1965). În hărţile din secolele XVII şi XIX este menţionat Konth (1722).
Locuitorii satului erau in mare parte moşneni propietari de pământ dar existau şi câteva moşii deţinute de mai mulţi boieri cum erau cei din familia Berindei. Pe aceste moşii au fost împropietăriţi ţărani după cele două razboaie mondiale. Majoritatea pământului ce se cultiva se afla pe lunca Olteţului şi in „Vărsătura” pârâului Contea. Era populată mai mult partea de sus de sub pădure a satului până în dealul Seciului ca mai apoi acea zonă să se depopuleze locuitorii coborând spre valea Olteţului.
Dintre cătunele sau satele care s-au desfiinţat sau au fost incluse în alte sate amintim:
– Păsăteşti sat moşnenesc a fost până în anul 1899 inclus în comuna Găneşti. Numele provine de la numele de grup păsăteştii . A mai fost notat sub forma Paşităşti (1896). Moşia era in posesia a 65 de moşneni, grupaţi pe patru moşii: Bălăneştii cu 25 ha. şi 11 locuitori; Hereştii cu 25 ha şi 12 locuitori; Vlădoieştii cu 50 ha. şi 22 de locuitori ; Păsăteştii cu 50 ha. şi 17 locuitori. Azi Păsăteştii este inclus în satul Găneşti.
– Ciobaneşti sat menţionat sub numele de Cibăneşti încă din anul 1502. Figurează în harta lui Schwartz din 1722 sub forma Csobanest iar în textele administrative din 1861-1865 ca Ciolăneşti. În 1840 apare ca mahala a Găneştilor. Din 1950 s-a contopit cu satul Găneşti. Actualmente face parte din satul Lăcustenii de Sus.
– Biserica sat la nord de Găneşti până în podul de peste Olteţ. În prezent este inclus in satul Lăcustenii de Sus.
– Bălşoiu sat situat pe dealul cu acelaş nume între Găneşti şi Contea.În 1825 în mahalaua Bălşoiu a satului Găneşti este ctitorită o biserică de lemn cu hramul Sf.Gheorghe de către serdarul Ghiţă Tetoianu. În prezent satul este puţin populat fiind inclus în satul Găneşti.
Pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp sate ce acum aparţin de alte localităţi vecine au făcut parte din comuna Lăcusteni: Făureşti (comuna Zătreni), Beneşti si Irimeşti ( oraşul Bălceşti).
BIBLIOGRAFIE:
– Cezar Avram, Aşezări Vâlcene. Geografie şi istorie pe valea Peştenii, Craiova 2003;
– Ion Folescu , Satele de pe valea Peştenii. Contribuţii istorice, Bucureşti, 1997;
– Eugen Petrescu , Judeţul Vâlcea – 615 ani de atestare documentară 1392-2007;
– Adina Buciu- Drăghicescu, Dincă Ciobotea, Structuri administrative, fiscale şi socio – demografice în Oltenia la începutul secolului al XVIII-lea.